vânzări
închirieri
apartamente in regim hotelier
investiţii
proiecte

UTILE

Curs valutar

Convertor valutar

Calculator taxe notariale





Grafic forme de proprietate Dorinţa de a fi proprietar al locuinţei este o caracteristică a românilor. Astfel, conform unui studiu despre condiţiile de viaţă în România, realizat de Institutul Naţonal de Statistică, 95,8% dintre locuinţele din România sunt proprietate personală, în vreme ce 1,6% sunt locuinţe închiriate de la particulari, iar 1% închiriate de la stat. Doar 0,2% dintre cei intervievaţi stau în imobile închiriate de la societăţi comerciale, iar 1,4% stau in locuinţe cu titlu gratuit. În aceste condiţii, este clar că cererea din partea cumpărătorilor depăşeşte numeric oferta, lucru care se reflectă în preţurile de pe piata imobiliară.

Avantajele celor care deţin mai multe proprietăţi imobiliare devin tot mai evidente. Proprietarii preferă să închirieze şi nu se grabesc să vândă un apartament a cărui valoare este în creştere. Previziunile integrării în Uniunea Europeană continuă să devasteze piaţa imobiliară, care a devenit dependentă de nivelul de informare al vânzătorului. De aceea ne-am hotărât să dezvoltăm un mod de lucru diferit, bazat pe realităţile pieţei imobiliare, pe o cât mai bună comunicare cu tine, făcându-ne din a fi obiectivi un scop profesional.

O bună parte din vânzători preferă să stea în expectativă pentru a urmări evoluţiile pieţei imobiliare şi să aştepte momentul integrării, când se presupune că va fi atins preţul maxim al proprietăţii. În cazul în care se reuşeşte achiziţionarea unui imobil la un preţ avantajos, se încearcă vânzarea acestuia cât mai scump posibil. Însă aşteptarea s-ar putea întoarce împotriva celor care o practică, din cauză că investiţiile în cumpărarea de apartamente de bloc nu prezintă interes pentru investitorii europeni. Este foarte normal ca investitorii străini să nu fie orientaţi spre apartamentele de bloc.

În schimb, aceştia se vor orienta spre terenurile agricole, care încă se vând la preţuri competitive cu cele occidentale. Rezultă că prognoza deţinătorilor de apartamente nu este foarte realistă şi conformă cu realitatea şi strategiile economice. Efectul se distribuie şi asupra cumpărătorilor care încep să refuze oferte care devin tot mai exorbitante.

Persoanele care deţin sumele necesare pentru achiziţionarea unui apartament devin tot mai conştiente de valoarea banilor, în raport cu adevarata valoare a imobilelor.

Specialiştii în investiţii imobiliare confirmă că a trecut perioada când se cumpăra orice, deoarece în scurt timp valoarea unui imobil creştea fără riscurile aferente unei investiţii. Preţurile încep să se plafoneze, iar creşterile sunt mai mult decât forţate, creând situaţia în care cumpărătorii devin tot mai selectivi, nu se mai grăbesc şi privesc investiţia într-un mod mai detaşat sau au mai multe pretenţii pentru suma plătită.

Acest fenomen se datorează şi faptului că un numar tot mai mare de locuinţe sunt achiziţionate prin credit bancar, ceea ce înseamnă că într-un tot mai mare procent piaţa imobiliară a devenit condiţionată de ofertele bancare.

Orice modificare a condiţiilor de acordare a creditelor produce efecte semnificative pe piaţa imobiliară. În viitor, creşterea libertăţii forţei de muncă ce se desfaşoară în afara graniţelor ţării ar putea afecta în mod similar piaţa imobiliară, datorită fluxului valutar ce pătrunde în ţară prin aceste căi.

De asemenea, se preconizează ca blocajul ce se formează în tranzacţiile cu apartamente de blocuri va fi urmat de un blocaj al preţurilor legate de valoarea terenurilor. Încă de pe acum se poate observa că focalizarea continuă pe acest domeniu generează creşteri semnificative la valorile tranzacţionate.

Acest fenomen, dacă va continua, va fi urmat în mod inevitabil de un blocaj al pieţei. Singurul efect pozitiv al acestor evaluări îl reprezintă faptul ca acestea sunt semnale spre tendinţa unei normalizări a pieţei imobiliare şi, în acelaşi timp, o maturizare a nivelului de apreciere a imobilelor şi a tranzacţiilor dintre cumpărător şi vânzător.


tel./fax: 0256-435714 fax: 0356 - 816047 mobile: 0720-596742 0742-541570
e-mail: office@simelco.ro web: www.simelco.ro

http://www.best-top.ro Europe Real Estate Directory Smarty Web Director

Simelco Group © 2006 - 2017
developed by Alexandru Cionca